Despre Halloween

Sărbătoarea hidoşeniilor este o venerare a demonilor

Se spune că Halloween-ul şi-ar avea originea în tradiţia celtică. Oare ce ar putea avea în comun străzile inundate de oameni îmbrăcaţi în vrăjitoare, vampiri şi monştrii îngrozitori sau hidoasele felinare-dovleac cu sărbătorirea în armonie cu natura a Noului An celtic? Doar celţii nu cheltuiau sute de dolari în fiecare an pentru a-şi decora casele cu schelete şi coarne demoniace, şi nici nu îşi trimiteau copiii  îmbrăcaţi în  stafii pentru a face farse vecinilor.
Ce înseamnă Halloween?
Halloween este de fapt forma prescurtată de la “hallow evening”. În limba engleză cuvântul “hallow” are mai multe sensuri: a sfinţi dar şi a se închina la, a venera, a adora, a consacra. Halloween poate fi deci tradus prin seara sau noaptea venerării. Ţinând cont de specificul costumelor şi decoraţiunilor utilizate în acest moment este evident că vorbim despre o adorare a demonilor. Mai mult chiar, această adorare în masă a demonilor are loc într-un moment foarte important, căci în vechime, pe 01 noiembrie se sărbătorea Noul An.
Se spune că Halloween-ul a fost adus în SUA de emigranţii irlandezi şi că şi-ar avea originea în tradiţia celtică, respectiv în sărbătoarea numită SAMHAIN. La origini aşa a şi fost, doar că vechea sărbătoare a fost atât de mult pervertită de-a lungul timpului, încât în prezent nu mai păstrează nimic din încărcătura ei spirituală originară.
Fiind un popor la care agricultura şi creşterea animalelor erau foarte importante, pentru celţi era vital să îşi conducă viaţa după ciclurile naturii. Ei împărţeau anul în două mari anotimpuri: cel al luminii şi cel al întunericului, respectiv vara şi iarna, marcate de două sărbători principale: Samhain pe 1 noiembrie – Noul An – şi Beltain pe 1 mai – începutul verii.
SAMHAIN – sărbătoarea celtică a Noului An
Samhain înseamnă chiar etimologic “Sfârşitul verii”, iar în calendarul celtic este numele primei luni a anului, nume păstrat şi azi în limba irlandeză pentru luna noiembrie. În Ţara Galilor momentul era numit Nos Calan Gaeaf care însemna “Noaptea calendarului de iarnă”. Într-adevăr, din această seară se considera că începea iarna. Culesul recoltei trebuia încheiat până atunci, căci se credea că suflul spiritelor naturii care trecea pe deasupra fructelor şi legumelor rămase neculese, făcea ca acestea să se usuce instantaneu. Se intra astfel într-un nou ciclu, iar viaţa nu se mai desfăşura în aer liber, în lumina soarelui care îşi diminua tot mai mult puterea, de unde şi numele de anotimpul întunericului. Oamenii îşi petreceau mai mult timp în case, turmele de animale erau strânse în staulele lor şi nu mai ieşeau pe păşuni, iar plantele îşi continuau viaţa prin seminţele care germinau în pământ.
Celţii, ca toţi cei din vechime cunoşteau că aşa cum începea noul an, aşa şi avea să fie. De aceea, nu sărbătoreau acest eveniment prin “distracţii”, aşa cum procedează în ziua de azi cea mai mare parte din oameni. Pentru ei era un prilej de a fi cât mai conştienţi de forţele subtile care le guvernau vieţile şi de a le implora ajutorul. Se aduceau mulţumiri pentru recolta de anul trecut, se exprimau dorinţele pentru noul an şi se făceau previziuni.
În timp ce focurile din vechiul an erau stinse în toate vetrele, preoţii aprindeau un nou foc în care erau apoi aruncate ofrande pentru zei şi obiecte ce simbolizau dorinţele sau cererile oamenilor. În final tăciunii acestui foc erau împărţiţi tuturor locuitorilor şi serveau pentru a reaprinde focurile din vetrele căminelor. Astfel se marca un nou început. Cenuşa din focul sacru aprins iniţial era răspândită peste ogoare pentru a proteja solul pe parcursul iernii şi totodată a-l fertiliza.
În mitologia irlandeză se credea că în această noapte scutul care despărţea lumea materială de celelalte lumi era coborât. De aceea sufletele celor morţi aveau acum posibilitatea să îi viziteze pe cei dragi rămaşi pe pământ. Era deci un moment propice pentru a se ruga pentru cei morţi, şi se lăsa mâncare şi băutură pentru ei în locurile în care trăiseră.
Cum a fost denaturată vechea sărbătoare celtică?

Credinţa actuală este că de Halloween spiritele morţilor şi alte fiinţe din celelalte planuri pot ajunge pe pământ şi caută să intre în posesia corpurilor oamenilor. De aceea, oamenii nu trebuie să doarmă în această noapte, ci trebuie să facă focuri şi mult zgomot pentru a se proteja de acest pericol. Ideea de a se deghiza în demoni nu se ştie când a apărut şi de unde. Este oricum lipsită de logică. Toţi istoricii religiilor afirmă că scopul pentru care erau purtate măşti în religiile primitive era crearea unei legături spirituale cu zeitatea sau fiinţa reprezentată prin acea mască. Ori deghizându-se în demoni, oamenii nu fac altceva decât să le ofere acestora propriul lor corp drept punte de manifestare în planul fizic. Adică îndeplinesc exact lucrul de care ar trebui să se protejeze.
Se afirmă de asemenea că vechea sărbătoare celtică era o celebrare a zeului morţii Samhain. Ori nu există nici un zeu al morţii cu acest nume. Această idee a apărut de-abia în 1770 şi a fost apoi atât de mult repetată încât a devenit adevăr. Cei care au studiat fenomenul arată că zeul morţii Samhain a fost creat în 1770 de colonelul Charles Vallency, care urmărea să demonstreze că druizii veneau din Armenia. Ideea a fost apoi preluată în 1827 de Godfrey Higgins care aducea ca argument forte în sprijinul faptului că druizii veneau de fapt din India, similitudinea de nume între zeul vedic Samana şi acest zeu al morţii care nici nu exista pe vremea celţilor. După cum ştim nici zeul vedic al morţii nu se numeşte Samana, iar totul nu este decât o încercare de demonizare a altor tradiţii decât cea creştină.
Specularea interesului bisericii de a stopa tradiţiile “păgâne”

La începuturile sale, biserica se afla în plin proces de expansiune, iar aceste dorinţe de a cuceri noi teritorii au fost pe deplin speculate de cei care conduceau şi atunci, ca şi acum, lumea din umbră. Cu toate eforturile bisericii de a se impune, tradiţiile druidice din regiune erau atât de adânc înrădăcinate încât nu puteau fi îndepărtate atât de uşor. Unul dintre papi a avut o idee genială. În loc să lupte cu aceste obiceiuri era mult mai uşor ca în paralel cu ele să fie introduse sărbători creştine. Cu timpul trebuia doar să se aibe grijă ca vechile sărbători să îşi piardă utilitatea şi credibilitatea. Astfel că în anul 837 Papa Grigorie al IV a decretat că în data de 1 nov vor fi serbaţi de acum înainte martirii creştini.  A doua zi urma o altă sărbătoare, Ziua Tuturor Sufletelor, când erau comemoraţi morţii. Cum una dintre armele bisericii a fost să considere că tot ceea ce nu corespundea cu dogmele stabilite de ea era negativ, s-a ajuns încetul cu încetul ca druizii, care erau preoţi iniţiaţi în misterele naturii, vindecători, erudiţi şi aveau mare trecere în rândul poporului, să fie consideraţi malefici, iar spiritele naturii să fie asimilate cu demonii.
În prezent, în foarte multe ţări creştine, inclusiv în America de Nord şi de Sud se serbează pe 1 şi 2 noiembrie Ziua Tuturor Sfinţilor (All Saints Day, Tout Saints) şi Ziua Morţilor (All Souls Day). Cu acest prilej se merge la biserică, se fac rugăciuni pentru sufletele rudelor sau prietenilor care au murit,  se aprind lumânări şi se aduc flori la cimitir, se curăţă mormintele. În alte zone s-au păstrat şi vechile tradiţii de a da de mâncare sufletelor morţilor. În Tirol se lasă prăjituri pe mese şi se încălzeşte o cameră pentru ca ei să se simtă bine primiţi. În Anglia oamenii îngenunchează lângă morminte şi spală pietrele de mormânt cu apă sfinţită sau cu lapte. În România, în zona Ardealului mai ales, se curăţă mormintele şi se acoperă cu flori şi toată lumea, cu mic cu mare, se roagă şi aprinde mii de lumânări în cimitire.
Vedem deci cum preluarea sărbătorilor tradiţionale odată cu creştinarea, a avut loc în toate ţările. Şi în România există numeroase exemple. Cel mai la îndemână este cel al colindelor de Crăciun, puternic impregnate de vechile tradiţii pre-creştine. Ne-am referit aici mai pe larg doar la tradiţia celtică, datorită conexiunilor speculate între aceasta şi Halloween. Serbările populare ale recoltei, trecerea la calendarul de iarnă (sau la ora de iarnă mai nou), intrarea în zodia Scorpionului se petrec, deloc întâmplător, tot în această perioadă.
Astfel s-a reuşit ca un moment cu o mare încărcătură, momentul de început al noului an celtic, să fie transformat într-o celebrare a haosului, sub semnul căruia se pune astfel întregul anul care urmează. Cei care se lasă antrenaţi în acest joc îşi împrumută astfel cu o totală inconştienţă corpurile mascate manifestării demonilor în planul fizic. Intenţia de a discredita o sărbătoare laică pentru a o înlocui cu una religioasă, a dus în cele din urmă la apariţia unor monstruozităţi. Deşi a reuşit să impregneze în minţile oamenilor că druizii şi spiritele naturii fiind ceva necreştin trebuie să fie neapărat malefice, biserica se luptă acum cu ceva cu adevărat malefic. Presiunea socială, intensa mediatizare, filmele, interesele comerciale fac ca locuitorii statelor ce sărbătoresc Halloweenul să fie greu de convins să renunţe la acest obicei extem de nesănătos din punct de vedere spiritual.
Îngerii de lumină ai lui Dumnezeu ne protejează de impactul devastator al maleficului Halloween
Şcoala de Yoga MISA urmăreşte de câţiva ani să compenseze impactul malefic al Halloween-ului şi salută organizarea în aceeaşi perioadă a Săptămânii Îngerilor, manifestare spirituală care se derulează simultan în mai multe oraşe din ţară şi din străinătate. Prin această iniţiativă unică la nivel planetar, zeci de mii de oameni apelează la unison graţia şi susţinerea lumii îngerilor. Astfel că fiecare dintre noi avem de ales: teroarea demonilor sau binecuvântarea paradisului. Ambele ne sunt la îndemână, alegerea e a noastră!
Preluare de pe www.ne-cenzurat.ro

Sărbătoarea Recoltei - Ziua Recunoştinţei

Odată, Bunul Dumnezeu a chemat toate virtuţile de pe pământ la Sine în cer ca să le vadă şi să le dea sfaturi. Între cei chemaţi erau: Adevărul, Dreptatea, Mila, Credinţa, Bunătatea,Speranţa, Cunoaşterea, Înţelepciunea, Cinstea, Umilinţa,Supunerea, Răbdarea, Curajul, Fidelitatea, Înfrânarea,  Mila, Dragostea. Acestea,  în aşteptarea venirii lui Dumnezeu, se îmbrăţişau, râdeau şi vorbeau între ele.

Printre aceşti invitaţi erau şi două virtuţi, care stăteau sfioase, fiecare în alt colţ al încăperii. Venind Dumnezeu şi observând acest lucru, le chemă la El şi le ceru să se recomande: “Eu sunt Binefacerea”, zise una, “Eu sunt Recunoştinţa”, zise cealaltă. “Cum, voi nu vă cunoaşteţi?” întrebă Bunul Dumnezeu. “Nu Doamne, – răspunseră cele două necunoscute – nu ne cunoaştem, că pe pământ nu ne-am întâlnit niciodată ”. Atunci Dumnezeu a spus: “De azi înainte să vă ţineţi de mână şi să umblaţi împreună!”

Suntem recunoscători pentru toate binefacerile materiale şi spirituale cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat în acest an:  pentru sănătate, pentru putere de muncă, pentru vreme prielnică, pentru recoltă bogată. De asemeni suntem recunoscători şi pentru cei care ne-au fost alături “cu gândul, cuvântul, fapta” sau permisiunea.

Bunului Dumnezeu şi tuturor celor care ne-au fost alături în acest an le mulţumim din suflet.

Imagini gasiţi aici

Sfânta Fecioară Maria – Regina Sfântului Rozariu

Cu toţii cred că aţi auzit de apariţiile sfintei Fecioare de la Medjugorje din fosta Iugoslavie. Deşi nu au fost autentificate de Biserică, totuşi credincioşii merg în număr foarte mare în acest loc devenit de acum loc de pelerinaj. Într-una din aceste apariţii Sf. Fecioară a adresat unuia dintre vizionari aceste cuvinte: “Vă voi descoperi acum o taină spirituală: dacă vreţi să fiţi mai puternici decât răul din lume, atunci deschideţi-vă conştiinţa adică rugaţi-vă dimineaţa suficient, citiţi un fragment din Evanghelie, sădiţi Cuvântul divin în inimile voastre şi faceţi-l să răsune în voi pe tot parcursul zilei mai ales în timpul încercărilor; în felul acesta veţi fi tot mai puternici“.

Din acest text ne dăm seama de importanţa rugăciunii în viaţa unui creştin iar sărbătoarea de azi pune în prim plan foarte bine această realitate prin Sf. Rozariu, rugăciune atât de cunoscută între creştini. Când a apărut în secolul XIII, se numea Psaltirea Maicii Domnului şi era rugăciunea poporului compusă din trei serii a câte 50 de Bucură-te Marie fiecare. Era ca o compensaţie faţă de cler şi călugări care ştiau carte şi se rugau la oficiul divin (Breviar) cei 150 de psalmi ai lui David. Numele de rozariu i s-a dat mai târziu evocând coroana de roze, de trandafiri pe ca mulţi pictori în tablourile lor o aşezau pe capul fericiţilor din cer. În sec. XV la fiecare decadă s-a intercalat câte un mister din viaţa lui Isus sau a Maicii sale sfinte. În calendar această sărbătoare a apărut în anul 1517 cu ocazia luptei de la Lepanto când creştinii susţinuţi de rugăciunea rozariului i-au învins pe turci iar papa Pius V în semn de recunoştinţă faţă de Sf.Fecioară care i-a ajutat pe creştini, a fixat această sărbătoare. Aşadar sărbătoarea de astăzi are în centru rugăciunea sfântului Rozariu; dar nu numai atât: sărbătoarea de astăzi o aşează în centrul rugăciunii pe Maria care devine regina Sfântului Rozariu.

Într-adevăr Maria este regina Sf. Rozariu, este regina rugăciunii pentru că ea nu s-a clintit nici o clipă de pe calea rugăciunii, a rămas totdeauna în relaţie cu Dumnezeu din clipa zămislirii sale neprihănite şi până la înălţarea sa cu trupul şi sufletul la cer. Maria este fiinţa care a trăit şi trăieşte cel mai profund şi curat relaţia cu Dumnezeu. Ea este creatura pe care Dumnezeu a ales-o să participe în mod deosebit la planul mântuirii. Astăzi prin această sărbătoare Sf.Fecioară ne explică şi nouă acest plan de mântuire căci misterele Sf. Rozariu nu sunt altceva decât amintirea etapelor răscumpărării omului prin Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu. La evanghelie am ascultat una dintre aceste etape şi anume vestirea arhanghelului Gabriel făcută Fecioarei Maria cu privire la faptul că a fost aleasă ca mamă a lui Dumnezeu. Această etapă este prima în care intră în centrul atenţiei Sf. Fecioară şi putem spune că Maria a intrat cu brio în istoria mântuirii pentru că a acceptat voinţa lui Dumnezeu deşi nu o înţelegea prea bine. Astfel Maria devine noua Evă care dezleagă prin ascultarea ei nodul făcut de prima Evă prin neascultare. Maria devine mama noului Adam care este Cristos şi care tot prin ascultare a răscumpărat greşeala primului Adam. Aşadar Maria devine colaboratoare la planul mântuirii, devine corăscumpărătoare. Din această cauză primele cinci mistere din rozariu au o nuanţă de bucurie, în ele simţindu-se acea bucurie interioară pe care fiecare om o trăieşte atunci când cu credinţă şi iubire îl alege pe Dumnezeu şi refuză cu eroism păcatul.

Dar cu toţii ştim că viaţa nu înseamnă numai bucurie şi bună dispoziţie. Viaţa are şi aspectele ei dureroase: suferinţe, încercări, situaţii de nesiguranţă şi nehotărâre. Dumnezeu însă nu ne părăseşte niciodată. El nu rămâne dator niciodată şi în momentele cele mai grele ne ajută cel mai mult, este alături de noi cel mai mult. Misterele de durere care amintesc suferinţele, patima şi moartea lui Isus ne demonstrează din plin această ocrotire permanentă a lui Dumnezeu. În seara când trebuia să fie trădat Isus, ştim că a mers în grădina măslinilor şi s-a rugat profund . Dumnezeu l-a întărit şi astfel a putut îndeplini pănâ la capăt planul său de mântuire. Sf. Fecioară şi în aceste momente grele a fost alături de Isus prin rugăciune. Credinţa ei a rămas nezdruncinată şi din această cauză tradiţia îi dedică ziua de sâmbătă fiindcă în această zi Cristos a stat în mormânt iar credinţa şi speranţa ucenicilor că va învia era aproape nulă. Sf. Fecioară însă a rămas credincioasă până la capăt, ea ştia şi credea cu tărie că Isus va învia.

Alături de misterele de bucurie şi durere, şi misterele de slavă amintesc momente centrale din istoria mântuirii. Aceste mistere de fapt ne indică locul spre care trebuie să tindem, ne indică patria cerească spre care aspiră sufletul omului. Sf. Irineu spunea: “Visio Dei vita hominis est ” adică viaţa omului este vederea lui Dumnezeu. Într-adevăr omul pe acest pământ este în trecere, el nu este stabil, sufletul său nu se va odihni deplin decât în Dumnezeu. Şi cum poate ajunge la acest Dumnezeu? Prin credinţa în Isus Cristos care a învins păcatul prin patima, moartea şi învierea sa. Omul este mântuit încă din această viaţă participând cu credinţă vie la jertfa Sfintei Liturghii care nu este altceva decât memorialul jertfei lui Cristos adică purtare în realitate a unicului sacrificiu de pe Calvar îndeplinit odată pentru totdeauna de Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu. Misterele de slavă aşadar ne revelează viaţa viitoare, viaţa lui Dumnezeu iar ca exemplu de trăire a acestei vieţi ne este dată tot Sf.Fecioară care a fost înălţată cu trupul şi sufletul la cer. Da iubiţi credincioşi, cu trupul şi sufletul, deci nu numai cu sufletul. Acest lucru ne demonstrează perfecţiunea Mariei care se observa şi din faptele ei vizibile ce presupunea existenţa trupului. Trupul de aceea nu trebuie să-l considerăm numai un simplu instrument care de cele mai multe ori ne duce la păcat. Trupul trebuie şi el mântuit împreună cu sufletul pentru că trupul şi sufletul formează persoana umană, persoana întreagă pentru care a murit Cristos.

Sf. Fecioară a fost perfectă atât cu sufletul cât şi cu trupul şi de aceea a meritat să fie încoronată ca regină a universului iar sărbătoarea de astăzi îi acordă acest titlu şi cu privire la Sf. Rozariu. Aşadar Maria ne însoţeşte pe drumul rugăciunii noastre în care medităm etapele răscumpărării omului, etape la care de altfel a colaborat şi ea. Sf. Rozariu devine astfel o rugăciune în care Maria ne însoţeşte permanent cu mijlocirea ei de mamă după cum am auzit şi în prima lectură de astăzi unde Maria stătea în rugăciune împreună cu apostolii. Rozariul este rugăciunea predilectă a Sf. Fecioare. În apariţiile sale deseori este cu rozariul în mână. Prin el ne îndeamnă să ne rugăm, să ne rugăm mult pentru ca satana să nu ne învingă. Sf. Rozariu ne face să creştem în credinţă, speranţă dar mai ales în iubire. Iubirea este virtutea care o caracterizează în mod deosebit pe Sf. Fecioară. Din iubire a acceptat voinţa lui Dumnezeu şi tot din iubire deseori intervine la Dumnezeu în favoarea oamenilor. Exemplul ei de iubire şi dăruire trebuie să ne facă şi pe noi să creştem iubire până în ultima clipă, pănă vom fi în faţa lui Dumnezeu care ne va judeca în funcţie de gradul de iubire pe care-l vom avea în clipa morţii.

Meditând cu atenţie şi credinţă fiecare mister participăm la viaţa lui Dumnezeu, şi având-o pe Sf. Fecioară ca mijlocitoare, încrederea noastră, bucuria şi speranţa noastră nu pot fi decât depline. Maria mijloceşte necontenit şi de aceea şi noi s-o rugăm necontenit pentru că, după cum spunea Sf. Francisc de Sales “De Maria numquam satis ” adică de Maria niciodată nu trebuie să ne săturăm. Alături de ea, rugându-ne adesea Sf. Rozariu, să parcurgem cu bucurie această vale de lacrimi de pe pământ pentru a ne bucura odată în veşnicie de viaţa deplină în Dumnezeu.

Eusebiu Cozma - www.predici.cnet.ro

Inmormantare

Suntem alaturi de familia Duma (Costita, 1254A) care a pierdut un soţ şi un tată. Anton nu mai e în viaţă, dar o să rămână în amintirea soţiei, copiilor, familiei şi a tuturor celor care l-au cunoscut.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Inmormantare

Astazi a avut loc înmormântarea fratelui nostru Tamas Andrei - Valea de Jos 1355.Îl rugăm pe Dumnezeu să fie milostiv şi să-l ducă în cer lângă sfinţii şi îngerii săi.

Să se odihnească în pace.

Inmormântare

A plecat la Domnul sora noastră Duma Varvara (Valea Dragă 772).

Dumnezeu să o odihnească în pace.

A plecat la Isus

În urma unei boli necurţătoare, în dimineaţa zilei de 17 septembrie 2009, la ora 10.20, având alături un grup de preoţi şi seminarişti care se rugau Rozariul, în casa parohială din Bacău “Sfântul Nicolae”, a trecut la cele veşnice pr. Petru Mareş.

Mai multe detalii gasiti aici sau aici.

Imagini de la inmormantare aici.

Inmormantare

Vineri a fost inmormantat  Petrica Işvanca (nascut in 1970, Valea Draga nr. 910) fiul lui Martin si a Varvarei Isvanca.

Dumnezeul să-l odihnească!

- Următorul »