După ce, în ziua de 5 mai a vut loc consacrarea întru preoţie a fratelui, Alois Ciuraru, duminică, 6 mai, în parohia noastră a avut loc celebrarea Primei Sfinte Liturghii.
alois.jpg┬á┬á ┬á Astfel, ├«nc─â din s─âpt─âm├óna precedent─â, cre┼čtinii din Valea Mare au ├«nceput preg─âtirile pentru aceast─â s─ârb─âtoare. De┼či timpul a fost extrem de ├«nc─ârcat pentru cei care au fost implica┼úi direct ├«n aceast─â ac┼úiune, dat fiind evenimentele desf─â┼čurate ├«n acea perioad─â - deplasarea la One┼čti pentru a fi al─âturi de fratele Alois la hirotonirea sa ├«ntru preo┼úie ┼či preg─âtirile pentru participarea tinerilor la celebrarea diecezan─â a zilei tineretului, totu┼či, totul a fost preg─âtit cum se cuvine. A┼ča cum se obi┼čnuie┼čte, biserica a fost ├«mbr─âcat─â ├«n s─ârb─âtoare. Acest lucru s-a realizat nu numai pe plan material dar si spiritual, dup─â cum s-a si v─âzut la Sf├ónta Liturghie.
Duminic─â, ├«nc─â de diminea┼ú─â, cre┼čtinii l-au ├«nt├ómpinat pe Pr. Alois ├«n fa┼úa Altarului Recuno┼čtin┼úei. Aici au fost prezen┼úi tineri c─âlare ┼či ├«mbr─âca┼úi ├«n portul popular. Dup─â ur─ârile de rigoare f─âcute din partea comunit─â┼úii, P─ârintele primi┼úiant a fost condus spre casa parohial─â.
Sf├ónta Liturghie a ├«nceput la ora 11:00. Aici au fost prezen┼úi membrii familiei, colegi ai p─ârintelui, superiorii dar ┼či, nu ├«n ultimul r├ónd, cons─âtenii. ├Ändraznec s─â spun c─â fiecare dintre cei prezen┼úi au avut emo┼úii. Cum era de a┼čteptat cel mai emo┼úionat s-a dovedit a fi chiar P─ârintele Alois. Acest lucru nu l-a ├«mpiedicat ├«ns─â s─â celebreze o Sf Liturghie frumoas─â ┼či ├«n─âl┼ú─âtoare. ├Än ├«ncheiere grupul de copii preg─âtit de Pr. vicar ┼či animat de surorile franciscane a prezentat printr-un mic program artistic mesajul ├«ntregului sat: “E┼čti preot pe vecie, ales de Dumnezeu, s─â fii ├«n ast─â lume ce-a fost ┼či fiul s─âu! Cu mult─â s─ân─âtate, cu sprijin de la noi, s─â ├«mpline┼čti voin┼úa celui ce te-a chemat!”
dsc_0753.JPG┬á┬á ┬á Dup─â amiaz─â, a mai avut loc un evenimet deosebit, acela al re├«nt├ólnirii P─ârintelui primi┼úiant cu P─ârintele vicar ┼či tinerii satului care au participat la ├«nt├ólnirea diecezan─â a tineretului de la Iugani. A fost un moment deosebit ├«n care tinerii satului i-au c├óntat P─ârintelui din toat─â inima, i-au f─âcut toate ur─ârile de bine ┼či, bine ├«n┼úeles, au ├«ntins o hor─â ├«n jurul monumentului din sat pentru a s─ârb─âtori c├ót mai frumos momentul.
E adev─ârat c─â ├«n drumul pe care a p─â┼čit pr. Alois are nevoie mereu de rugaciunile noastre pentru a-i sluji Domnului cu c├ót mai mare fidelitate. S─â-i dea Dumnezeu mult─â s─ân─âtate ┼či putere de munc─â pentru a putea fi un adev─ârat apostol al S─âu!

articol realizat de Gena

Trackback-uri | Comentarii prin RSS

Postează un răspuns