Cu toţii cred că aţi auzit de apariţiile sfintei Fecioare de la Medjugorje din fosta Iugoslavie. Deşi nu au fost autentificate de Biserică, totuşi credincioşii merg în număr foarte mare în acest loc devenit de acum loc de pelerinaj. Într-una din aceste apariţii Sf. Fecioară a adresat unuia dintre vizionari aceste cuvinte: “Vă voi descoperi acum o taină spirituală: dacă vreţi să fiţi mai puternici decât răul din lume, atunci deschideţi-vă conştiinţa adică rugaţi-vă dimineaţa suficient, citiţi un fragment din Evanghelie, sădiţi Cuvântul divin în inimile voastre şi faceţi-l să răsune în voi pe tot parcursul zilei mai ales în timpul încercărilor; în felul acesta veţi fi tot mai puternici“.

Din acest text ne dăm seama de importanţa rugăciunii în viaţa unui creştin iar sărbătoarea de azi pune în prim plan foarte bine această realitate prin Sf. Rozariu, rugăciune atât de cunoscută între creştini. Când a apărut în secolul XIII, se numea Psaltirea Maicii Domnului şi era rugăciunea poporului compusă din trei serii a câte 50 de Bucură-te Marie fiecare. Era ca o compensaţie faţă de cler şi călugări care ştiau carte şi se rugau la oficiul divin (Breviar) cei 150 de psalmi ai lui David. Numele de rozariu i s-a dat mai târziu evocând coroana de roze, de trandafiri pe ca mulţi pictori în tablourile lor o aşezau pe capul fericiţilor din cer. În sec. XV la fiecare decadă s-a intercalat câte un mister din viaţa lui Isus sau a Maicii sale sfinte. În calendar această sărbătoare a apărut în anul 1517 cu ocazia luptei de la Lepanto când creştinii susţinuţi de rugăciunea rozariului i-au învins pe turci iar papa Pius V în semn de recunoştinţă faţă de Sf.Fecioară care i-a ajutat pe creştini, a fixat această sărbătoare. Aşadar sărbătoarea de astăzi are în centru rugăciunea sfântului Rozariu; dar nu numai atât: sărbătoarea de astăzi o aşează în centrul rugăciunii pe Maria care devine regina Sfântului Rozariu.

Într-adevăr Maria este regina Sf. Rozariu, este regina rugăciunii pentru că ea nu s-a clintit nici o clipă de pe calea rugăciunii, a rămas totdeauna în relaţie cu Dumnezeu din clipa zămislirii sale neprihănite şi până la înălţarea sa cu trupul şi sufletul la cer. Maria este fiinţa care a trăit şi trăieşte cel mai profund şi curat relaţia cu Dumnezeu. Ea este creatura pe care Dumnezeu a ales-o să participe în mod deosebit la planul mântuirii. Astăzi prin această sărbătoare Sf.Fecioară ne explică şi nouă acest plan de mântuire căci misterele Sf. Rozariu nu sunt altceva decât amintirea etapelor răscumpărării omului prin Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu. La evanghelie am ascultat una dintre aceste etape şi anume vestirea arhanghelului Gabriel făcută Fecioarei Maria cu privire la faptul că a fost aleasă ca mamă a lui Dumnezeu. Această etapă este prima în care intră în centrul atenţiei Sf. Fecioară şi putem spune că Maria a intrat cu brio în istoria mântuirii pentru că a acceptat voinţa lui Dumnezeu deşi nu o înţelegea prea bine. Astfel Maria devine noua Evă care dezleagă prin ascultarea ei nodul făcut de prima Evă prin neascultare. Maria devine mama noului Adam care este Cristos şi care tot prin ascultare a răscumpărat greşeala primului Adam. Aşadar Maria devine colaboratoare la planul mântuirii, devine corăscumpărătoare. Din această cauză primele cinci mistere din rozariu au o nuanţă de bucurie, în ele simţindu-se acea bucurie interioară pe care fiecare om o trăieşte atunci când cu credinţă şi iubire îl alege pe Dumnezeu şi refuză cu eroism păcatul.

Dar cu toţii ştim că viaţa nu înseamnă numai bucurie şi bună dispoziţie. Viaţa are şi aspectele ei dureroase: suferinţe, încercări, situaţii de nesiguranţă şi nehotărâre. Dumnezeu însă nu ne părăseşte niciodată. El nu rămâne dator niciodată şi în momentele cele mai grele ne ajută cel mai mult, este alături de noi cel mai mult. Misterele de durere care amintesc suferinţele, patima şi moartea lui Isus ne demonstrează din plin această ocrotire permanentă a lui Dumnezeu. În seara când trebuia să fie trădat Isus, ştim că a mers în grădina măslinilor şi s-a rugat profund . Dumnezeu l-a întărit şi astfel a putut îndeplini pănâ la capăt planul său de mântuire. Sf. Fecioară şi în aceste momente grele a fost alături de Isus prin rugăciune. Credinţa ei a rămas nezdruncinată şi din această cauză tradiţia îi dedică ziua de sâmbătă fiindcă în această zi Cristos a stat în mormânt iar credinţa şi speranţa ucenicilor că va învia era aproape nulă. Sf. Fecioară însă a rămas credincioasă până la capăt, ea ştia şi credea cu tărie că Isus va învia.

Alături de misterele de bucurie şi durere, şi misterele de slavă amintesc momente centrale din istoria mântuirii. Aceste mistere de fapt ne indică locul spre care trebuie să tindem, ne indică patria cerească spre care aspiră sufletul omului. Sf. Irineu spunea: “Visio Dei vita hominis est ” adică viaţa omului este vederea lui Dumnezeu. Într-adevăr omul pe acest pământ este în trecere, el nu este stabil, sufletul său nu se va odihni deplin decât în Dumnezeu. Şi cum poate ajunge la acest Dumnezeu? Prin credinţa în Isus Cristos care a învins păcatul prin patima, moartea şi învierea sa. Omul este mântuit încă din această viaţă participând cu credinţă vie la jertfa Sfintei Liturghii care nu este altceva decât memorialul jertfei lui Cristos adică purtare în realitate a unicului sacrificiu de pe Calvar îndeplinit odată pentru totdeauna de Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu. Misterele de slavă aşadar ne revelează viaţa viitoare, viaţa lui Dumnezeu iar ca exemplu de trăire a acestei vieţi ne este dată tot Sf.Fecioară care a fost înălţată cu trupul şi sufletul la cer. Da iubiţi credincioşi, cu trupul şi sufletul, deci nu numai cu sufletul. Acest lucru ne demonstrează perfecţiunea Mariei care se observa şi din faptele ei vizibile ce presupunea existenţa trupului. Trupul de aceea nu trebuie să-l considerăm numai un simplu instrument care de cele mai multe ori ne duce la păcat. Trupul trebuie şi el mântuit împreună cu sufletul pentru că trupul şi sufletul formează persoana umană, persoana întreagă pentru care a murit Cristos.

Sf. Fecioară a fost perfectă atât cu sufletul cât şi cu trupul şi de aceea a meritat să fie încoronată ca regină a universului iar sărbătoarea de astăzi îi acordă acest titlu şi cu privire la Sf. Rozariu. Aşadar Maria ne însoţeşte pe drumul rugăciunii noastre în care medităm etapele răscumpărării omului, etape la care de altfel a colaborat şi ea. Sf. Rozariu devine astfel o rugăciune în care Maria ne însoţeşte permanent cu mijlocirea ei de mamă după cum am auzit şi în prima lectură de astăzi unde Maria stătea în rugăciune împreună cu apostolii. Rozariul este rugăciunea predilectă a Sf. Fecioare. În apariţiile sale deseori este cu rozariul în mână. Prin el ne îndeamnă să ne rugăm, să ne rugăm mult pentru ca satana să nu ne învingă. Sf. Rozariu ne face să creştem în credinţă, speranţă dar mai ales în iubire. Iubirea este virtutea care o caracterizează în mod deosebit pe Sf. Fecioară. Din iubire a acceptat voinţa lui Dumnezeu şi tot din iubire deseori intervine la Dumnezeu în favoarea oamenilor. Exemplul ei de iubire şi dăruire trebuie să ne facă şi pe noi să creştem iubire până în ultima clipă, pănă vom fi în faţa lui Dumnezeu care ne va judeca în funcţie de gradul de iubire pe care-l vom avea în clipa morţii.

Meditând cu atenţie şi credinţă fiecare mister participăm la viaţa lui Dumnezeu, şi având-o pe Sf. Fecioară ca mijlocitoare, încrederea noastră, bucuria şi speranţa noastră nu pot fi decât depline. Maria mijloceşte necontenit şi de aceea şi noi s-o rugăm necontenit pentru că, după cum spunea Sf. Francisc de Sales “De Maria numquam satis ” adică de Maria niciodată nu trebuie să ne săturăm. Alături de ea, rugându-ne adesea Sf. Rozariu, să parcurgem cu bucurie această vale de lacrimi de pe pământ pentru a ne bucura odată în veşnicie de viaţa deplină în Dumnezeu.

Eusebiu Cozma - www.predici.cnet.ro

Comentarii prin RSS