Cristos trăieşte, a-nviat!

Cântul şi poezia s-au îmbinat într-un frumos spectacol susţinut de corul copiilor din Valea Mare, preamărind pe Domnul Isus Cristos cel înviat. Momentul artistic a avut loc duminică 8 aprilie în Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” din localitatea noastră, chiar în Solemnitatea Învierii Domnului imediat după Sfânta Liturghie a comunităţii de la ora 11.00. Preoţilor, copiilor şi oamenilor în vârstă, toţi prezenţi la celebrarea comunitară, li s-au adăugat şi tinerii care au dorit să vadă cât de bine se descurcă cei mai mici şi să-i încurajeze bineînţeles.

100_3332_resizev-front.jpgAcest spectacol este cel de-al doilea ca număr de la înfiinţarea acestui cor. Prestaţia copiilor a fost pe măsura eforturile făcute pentru pregătirea cântecelor şi poeziilor. Sper să nu fiu judecat ca fiind părtinitor atunci când afirm că s-au descurcat foarte bine. Este meritul şi eforul lor, aşadar merită din plin laudele şi încurajările noastre. Cel mai mult însă trebuie să ne bucure faptul că, în cele din urmă, copiii din Vale Mare, copiii comunităţii noastre, reuşesc să facă lucruri atât de frumoase şi nu oricum, ci spre slava lui Dumnezeu.

Să ne rugăm bunului Dumnezeu să ţină aprinsă în ei această dorinţă de a ieşi din anonimat şi de a face lucruri cât mai frumoase pentru comunitatea noastră. Ei sunt viitorul comunităţii, un viitor care în acest fel se prezintă plin de viaţă. Îi mulţumim Domnului că prin învierea sa ne-a dăruit şi nouă viaţă, viaţă ca să putem răspândi mai departe prin cântec şi poezie lumina învierii.

Cristos trăieşte, Aleluia!  

Un răspuns la “Cristos trăieÅŸte, a-nviat!”

  1. pe 29 Apr 2007 la 9:13 pm genoveva

    Deşi cam târziu, doresc să felicit întregul grup implicat direct sau indirect în acest proiect. Vreau să subliniez un lucru destul de important: această acţiune este atât de reuşită tocmai pentru că membrii grupului au diverse vârste. Mobilizarea unui astfel de grup se face destul de greu şi cere în acelaşi timp multă răbdare. Ştiu cât de greu se lucrează cu un astfel de grup.
    Felicitări!

Trackback-uri | Comentarii prin RSS

Postează un răspuns